Graffiti

Romanian rock, electro, dark, dreamy, indie

June 28th, 2024suno

歌词

Frumuseţea ta şi păcatul meu, o poezie redusă la graffiti. Un gând nelalocul lui, culpabil, condamnat la moarte prin imortalizare: vină, sentinţă și execuţie, toate trei într-o singură frază: Te doresc, te iubesc! Amorală şi tragică precum Universul, Omul n-ar precupeţii nimic pentru frumuseţe, Să moară de mâna ei frumos, glorios, abisal la capătul tuturor căilor care-l duc la pierzare Frumuseţea e argumentul suprem să trăim frumos şi tragic câtă vreme viaţa ne desparte până ce moartea ne va reuni în raiul celor ce-au trecut clandestin din nefiinţă în nemurire Frumuseţea ta şi păcatul meu, o poezie redusă la graffiti. Un gând nelalocul lui, culpabil, condamnat la moarte prin imortalizare: vină, sentinţă și execuţie, toate trei într-o singură frază: Te doresc, te iubesc! Amorală şi tragică precum Universul, Omul n-ar precupeţii nimic pentru frumuseţe, Să moară de mâna ei frumos, glorios, abisal la capătul tuturor căilor care-l duc la pierzare Frumuseţea e argumentul suprem să trăim frumos şi tragic câtă vreme viaţa ne desparte până ce moartea ne va reuni în raiul celor ce-au trecut clandestin din nefiinţă în nemurire

推荐歌曲

The Battle Within
The Battle Within

percussion tribal

Oh Olympians!
Oh Olympians!

power, metal, symphonic, guitar, melodic, uplifting,

Tanzen durch die Nacht
Tanzen durch die Nacht

Schlager (weiblich)

Rise from Ashes
Rise from Ashes

rock electric intense

У последней черты
У последней черты

post rock, dark, female voice

Counterfeit Canvas
Counterfeit Canvas

Melancholic piano

Quán vô thường
Quán vô thường

female voice, classical, piano, ballad, harp, violin, dreamy, soul, male voice

睡前小曲
睡前小曲

Pop,Indie Folk,Acoustic,Ballad

Ягодка-малинка
Ягодка-малинка

New German Hardness, german industrial metal, industrial rock, EDM

Jodi naat likhte likhte
Jodi naat likhte likhte

Islamic Nasheed Islamic music Islamic halal music

Whispers of the Green
Whispers of the Green

classical,piano,romantic classical,romantic,chamber music,string quartet,Franz Schubert

Coastal Zest
Coastal Zest

male vocalist,rock,alternative rock,hard rock,pop rock,jam band,funk rock,jazz funk

Joies Brisées
Joies Brisées

rock électrique brut, pop rock, pop, rock, metal, hard rock

Devil Came To Me
Devil Came To Me

Female Vocalist, Dubstep, Hard Rock, Alternative Rock, Electric Guitars, Electric Bass Guitars, Electric Drums

Longe e Perto
Longe e Perto

pop acústica melodiosa

Neon Shadows
Neon Shadows

aggressive cyberpunk beat

The High Tide
The High Tide

a tropical Drum’n’bass track with hints of bossa nova soft female vocals, marimba, shell tambourine